Ingrediente necesare:
- 6-7 pulpe pui
- 1 ceapă mare
- 150 ml sos soia
- Boia de ardei iute, sare, piper – după gust
- Jumătate linguriță boia de ardei dulce
- Jumătate linguriță usturoi granulat
- Jumătate linguriță condimente pui
- Jumătate linguriță ierburi de Provence
- 1 lingură ulei și ulei pentru prăjit
- Jumătate pahar bere
Mod de preparare:
Spălăm pulpele și le uscăm cu prosoape de hârtie. Facem câte 3-4 tăieturi transversale și superficiale pe fiecare parte a pulpelor și le punem într-un bol mare. Adăugăm condimentele, sosul de soia, uleiul și amestecăm foarte, foarte bine. Lăsăm carnea la marinat timp de 2 ore.
Curățăm și tăiem ceapa în semiluni subțiri. Le punem într-o tigaie cu un pic de ulei încins și le prăjim până se înmoaie și se rumenește un pic. Transferăm ceapa într-un bol.
Prăjim pulpele în tigaia din care am scos ceapa, pe foc pare și sub capac. Le prăjim până se rumenesc frumos pe ambele părți. Turnăm marinada rămasă peste carnea din tigaie și răspândim în tigaie și ceapa prăjită. Adăugăm și berea, reducem focul, acoperim tigaia cu capac și gătim pulpele pentru încă 15 minute.
Servim pulpele suculente și aromate alături de o salată de legume sau de garnitura preferată.
Savurați cu poftă! Poftă bună!