Prăjitură de casă, rapidă și delicioasă – Se prepară din 400g biscuiți, 1 litru de lapte, 150g zahăr, 200g unt și…
Ingrediente necesare:
- 400 g biscuiți cu cacao
- 1 L lapte
- 150 g zahăr
- 1 plic zahăr vanilat
- 2 linguri făină
- 3 linguri făină de porumb
- 100 g cremă dulce pentru prăjituri
- 1 tabletă ciocolată albă
Ingrediente necesare pentru glazură:
- 100 ml lapte
- 200 g unt
- 200 g ciocolată
Mod de preparare:
Punem crema dulce într-o cratiță și punem pe foc mediu. Adăugăm laptele, zahărul, vanilia, făina, făina de porumb și amestecăm bine cu telul. Lăsăm pe foc până obținem o cremă groasă și omogenă. După ce se îngroașă, luăm de pe foc și încorporăm în ea bucățelele de ciocolată albă. Amestecăm până la omogenizare.
Trecem biscuiții prin lapte și formăm baza prăjiturii. Întindem un strat de cremă peste stratul de biscuiți. Repetăm procesul de încă 3 ori. Ultimul strat va fi unul de biscuiți.
Pentru glazură, punem pe baie de aburi bucățelele de ciocolată împreună cu laptele și cu untul. Amestecăm până la omogenizare după care lăsăm glazura să se răcească un pic.
Turnăm glazura peste ultimul strat de biscuiți și dăm prăjitura la frigider pentru minim 1 oră. Ulterior, putem decora cu ciocolată albă.
Savurați cu poftă! Poftă bună!